Impulser sprijină copiii

Impulser sprijina copiii

Viitorul oricărei nații este legat de copii săi. Din nefericire, nu toți au șanse egale. Acesta este motivul pentru care compania Impulser se preocupă de cei pe care soarta i-a aruncat in cămine de copii și le-a limitat posibilitățile de evoluție și exprimare. Și ei trebuiesc puși în valoare. Și dintre ei se pot remarca viitori specialiști, artiști, sportivi sau inventatori. Zis si făcut. Am luat legătura cu o instituție specializată  și am demarat proiectul legat de copii. Din câte am înțeles, sunt companii care virează o suma de bani în contul unei astfel de organizații și nu se mai preocupă nici de ce se întamplă cu banii și nici de modalitățile prin care pot ajuta suplimentar acei copii. Din fericire, Impulser nu se află printre acestea. Împreuna cu compania de marketing am fixat un plan legat de acești copii. Ne dorim să fim cât mai aproape de ei, să-i sprijinim cu acțiuni concrete și să identificam copii care au anumite calități si abilități și sunt interesați de performanță.

Cu fructe si cadouri

Pentru că nu am dorit, așa cum spuneam, să semnăm actele de sponsorizare la sediul nostru și să avem o relație rece cu copii, ne-am deplasat la Centrul de  Plasament Nr. 6 Voluntari, aparținand Direcției  Generale de Asistență Socială  și Protecția Copilului Ilfov. Evident nu puteam să mergem acolo fară să oferim ceva copiilor. Așa se face că am achiziționat fructe si cadouri diverse. Dacă fructele țin de politica companiei noastre, cadourile au fost legate de aspectele discutate cu managerul instituției, doamna Nina Mihalea. Împreuna cu domnia sa am segmentat pasiunile și activitățile extrașcolare ale copiilor și am identificat anumite necesități. De pilda, copii pasionați de șah au primit table de șah, copii pasionați de tenis de masă au primit seturi de articole sportive necesare practicării acestui sport. Așa cum era de așteptat, cei mai mulți sunt interesați de fotbal, motiv pentru care mingiile au fost la mare căutare. Din nefericire, ora la care am mers in vizită nu ne-a permis să vedem toți copii. Au fost cca 30 de copii, de diverse vârste. Membri delegației noastre au  stat de vorbă cu fiecare copil. Am aflat foarte multe despre ei,  despre activitățile și pasiunile lor.  Nu am răscolit motivul pentru care erau acolo și i-am tratat cu respect, asemeni  unor valori naționale.

75 este numarul mediu de copii din Centrul de  Plasament Nr. 6 Voluntari

La centru de plasament vin copii din tot judetul ilfov. Cei mai mulți provin din familii dezorganizate sau cu situație financiară precară.

Deși ne așteptam să găsim copii răszvrătiți si neascultători, am fost surprinși să vedem copii educați, cu bun-simț și care au cerut voie pentru orice dorința, fie că era legată de servirea unui fruct sau de folosirea unei mingi de fotbal.

Copii din Centrul de Plasament numarul 6  Voluntari merg la școlile si grădinițele din localitate, alături de copii normali.

Am întalnit la Centrul de plasament copii olimpici la invățătură, performeri in sport și mici artiști plastici.

Ce bucurie poate să fie mai mare decât bucuria unui copil in fața unui cadou dorit sau mancând un fruct sănătos.

Daniel a stat in poarta

Cum discuțiile despre fotbal au fost foarte aprinse, am dorit să vedem cât de adevărate sunt povestirile copiilor legate de sportul rege și am acceptat propunerea unui copil de a ieși să batem mingea. Daniel Ghita, directorul general al Impulser Romania a stat in poartă. Eident, fiind ceva spontan, nu eram pregătiți cu echipamentul adecvat, așa că portarul a apărat in costum și pantofi. A fost coadă la loviturile de la 7 metri, ba, la un moment dat, trăgeau mai mulți deodată la poartă. A fost, desigur, la indicațiile noastre, copiilor le-a plăcut ideea, deși se temeau să nu se supere portarul. Evident că nu s-a supărat, așa cum speram să facă și când o să citească despre autorii acestei inițiative. Una peste alta a fost minunat. Să nu va imaginați că joaca noastră a durat câteva ore, însa acel timp petrecut alături de copii nu poate fi comparat cu prea multe lucruri frumoase. Dacă mai punem la socoteală demonstrațiile copiilor, eforturile lor simpatice de a se face remarcați și poveștile de cum joacă ei cu copii din localitate și câte goluri dau, puteți să vă faceți o imagine despre bucuria acelei vizite. Sincer, de abia asteptăm urmatoarea acțiune legată de acești copii. Și în legatură cu fotbalul avem niște proiecte cu copii, însă trebuiesc gândite și bine organizate. În plus, preferăm să vă povestim după ce se intampla.

Impulser Sprijina copii dublu sut daniel

Competențe si planuri de carieră

Așa cum spuneam și în deschiderea acestui subiect, Compania Impulser dorește să realizeze mai multe activități, acțiuni și proiecte speciale cu copii de la Centrul de Plasament nr. 6 Voluntari. Valoarea sponsorizărilor va fi proporțională cu necesitățile legate de activitățile asumate împreuna cu managerul instituției și cu reprezentanții companiei de marketing, iar scopul este acela de a aduce plus valoare prin creșterea competențelor, socializare, dezvoltarea aptitudinilor și, de ce nu, primii pași pentru planurile de carieră. Ne punem mari speranțe în aceste proiecte și vom cauta continu soluții pentru ca nimeni și nimic să nu ne abată de la obiectivele asumate. Acești copii nu au nevoie numai de bani, ci trebuie sa ne preocupăm și de viitorul lor. Mulți se feresc de aceste aspecte, noi suntem dispuși să punem umarul in limita posibilităților, disponibilităților și sprijinului instituțional. Nu vom putea ajuta toți copii din această tară, nici măcar pe toți din acest cămin, însa ne-am propus nu numai să tragem un semnal, ci să dam și exemple concrete de acțiune. De regulă, din casele de copii ies fete majore care intemeiază în grabă o familie fără să se asigure că dispun de competențe pe baza cărora vor putea urma o carieră, garanție a supraviețuirii și bunului trai.  Nu credem că este normal ca tineri cu aptitudini și cu pasiuni, ușor pliabili pe o carieră de succes să se angajeze drept  muncitori necalificați, paznici sau să întărească numarul șomerilor. Compania Impulser promovează performanța și viața sănatoasă fără compromisuri. Acționam ?

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>