ISTORIA MAGNETOTERAPIEI

Cunoştinţa puterii magice a magneţilor, folosiţi în vindecarea diferitelor boli are o istorie îndelungată, descoperită de majoritatea civilizaţiilor străvechi. Astfel, în urma studierii numeroaselor articole medicale şi ştiinţifice cu referire la magnetoterapie, până în momentul de faţă reiese faptul că această tehnică revoluţionară de tratament şi-a făcut simţită prezenţa încă din cele mai vechi timpuri, mai exact din anii 3.500 î.Hr., în China (fiind înregistrată în „Cartea de Medicină Internă” a Împaratului Galben). În acele vremuri, neexistând tehnologie şi aparatură electronică, se folosea o pulbere magnetică sub forma tabletelor, compreselor, aplicată direct pe zona afectată de boală sau pe zona ce provoca dureri pacienţilor. Metoda în cauză era foarte eficientă în tratarea rănilor, ameliorarea durerilor articulare, de coloană, tratarea stărilor posttraumatice, a umflăturilor şi a contuziilor.

Istoria Magnetoterapiei

Efectele benefice ale terapiei cu magneţi asupra stării generale a organismului, au fost reprezentate atât în hieroglifele Egiptului Antic, în înscrisurile bisericeşti din zona râurilor Tigru şi Eufrat, cât şi în documentele Sumere. Au fost găsite date importante în legătură cu folosirea magneţilor chiar şi de pe vremea egiptenilor, aceştia utilizându-i ca metodă de conservare a mumiilor şi de atragere a gândurilor bune. Unele manuscrise vechi descriau prezenţa unui magnet pe fruntea Cleopatrei, cu scopul de a-i menţine frumuseţea şi şarmul.

Momentul în care magneţii au devenit obiect de studiu ştiinţific, în secolul al XVI-lea, se datorează alchimistului-fizician de origine suedeză, Paracelsus, ce demonstra prin experimente concrete puterea vindecătoare a magneţilor în tratarea diferitelor boli.

MAGNETOTERAPIA ÎN ZILELE NOASTRE

Datorită avansării tehnologiei electrice, magnetice şi a tehnicilor computerizate, în ziua de azi s-a ajuns la evoluţia magnetoterapiei, cu mult diferită faţă de tehnicile rudimentare folosite de civilizaţiile trecute. Fiind o medotă relativ nouă de tratament, din punct de vedere ştiinţific şi cu efecte miraculoase de vindecare, magnetoterapia i-a intrigat şi i-a determinat pe cei de la NASA şi de la prestigioasa universitate Oxford să cerceteze mai mult această medotă terapeutică. Astfel, a fost pusă la încercare prin diferite teste pentru a-i observa beneficiile şi modul de acţionare asupra organismului. În acest fel s-a dovedit că sistemul de care aparţine organismul uman depinde de câmpurile magnetice naturale (pământ, soare şi lună), stimulând organismul şi metabolismul celular. La această concluzie s-a ajuns în urma unor testele efectuate pe animale de către experţii de la NASA, care au creat un generator de câmp magnetic pentru a păstra sănătatea astronauţilor cât timp aceştia se află în spaţiu.

MAGNETOTERAPIA ÎN LUME

În Japonia, pentru ameliorarea nevralgiilor şi a astmului bronşic este recomandată purtarea brăţărilor realizate din metale nobile pe care sunt fixate, în capete opuse, doi magneţi mici. Fiind de asemenea recunoscut efectul curativ al magneţilor în cazuri de reumatism, de înţepenire a gâtului şi a spatelui.

În SUA, magneţii văzuţi ca formă de tratament alternativ, sunt la mare căutare. În Olanda, medicii recomandă cu mare căldură folosirea magnetoterapiei, constatându-se în majoritatea cazurilor că pacienţii suferinzi de boala Parkinson au înregistrat îmbunătăţiri semnificative ale stării de sănătate.

În prezent, numărul utilizatorilor acestei tehnologii a ajuns, la nivel planetar, la o sută de milioane de oameni, numărul fiind în creştere.